Descriere proiect

Activitatea Serviciilor de Asistenţă Medicală de Urgenţă în prespital poate fi caracterizată ca o permanentă luptă împotriva cronometrului. Ajungerea la persoana aflată în pericol într-un timp cât mai scurt este condiţia necesară şi obligatorie pentru a putea spera la succesul intervenţiei.
Din păcate, întotdeauna există un dezechilibru între numărul solicitărilor şi cel al resurselor disponibile, în defavoarea resurselor. Cum restrângerile financiare ne împiedică să rezolvăm această problemă prin angajări de personal suplimentar, am căutat alte mijloace de echilibrare a balanţei.

De aici s-a născut ideea unui sistem de alarmare a voluntarilor ASSB, în cazul unor situații urgente aflate în locuri publice. Voluntarii respectivi sunt instruiți în tehnicile de prim ajutor şi pot reprezenta first responderii care să ajungă într-un interval de maxim 5 minute la locul accidentului, astfel încât persoana în pericol să poată primi suport vital de bază înainte de instalarea unor leziuni ireversibile.

În contextul în care tot mai mulţi oameni îşi pierd viaţa din cauza neacordării primului ajutor la timp, proiectul “Există un erou în fiecare dintre voi” are ca principal scop reducerea timpului de ajungere la urgenţe de grad 0 şi 1 din locurile publice la mai puţin de 6 minute. Acest lucru se va realiza prin alertarea persoanelor laice instruite de Societatea de Salvare Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov în tehnici de prim ajutor, atunci când acestea se află pe o rază de maxim 1000 m faţă de victimă. Aceştia acţionează conform ultimelor protocoale în vigoare pentru stabilizarea pacientului până la sosirea echipajului specializat. În orice urgenţă de grad 0 sau 1, acţiunea înprimele 7 minute de colaps, face diferenţa între viaţă şi moarte. Deşi o inimă poate fi repornită şi după 30 de minute de stop cardio-respirator, leziunile la nivel cerebral sunt ireversibile.

Cum funcţionează sistemul?

Se efectuează apelul 112 pentru semnalizarea locaţiei victimei din locurile publice, zona Bucureşti-Ilfov, se înregistrează apelul în dispecerat, se trimite o ambulanţă/un echipaj SMURD, dar în acelaşi timp toţi voluntarii înscrişi în program aflaţi pe o arie de maxim 1000 de m de victimă, primesc o alertă pe aplicație sau un SMS cu nume, vârstă, locaţie, descriere.  Situându-se foarte aproape de victimă, aceştia ajung în maxim 5 minute, la timp pentru a efectua manevrele de prim ajutor până la sosirea echipajului de prim ajutor specializat. Momentan,  alertarea voluntarilor se realizează printr-un SMS pe baza actualizării locaţiei lor pe site-ul Societății de Salvare București –  www.assb.ro.

Cum te înscrii în proiect?

  • Completezi formularul de înscriere aici
  • Primești un sms cu detaliile cursului de prim ajutor, la care trebuie să răspunzi confirmând prezența, sau cerând reprogramare
  • Aduci contractul de voluntariat în dublu exemplar și o copie CI la cursul de prim ajutor
  • Promovezi cursul de prim ajutor cu minim 7
  • Confirmi promovarea cursului de prim ajutor coordonatorului programului și îți schimbi parola accesând linkul primit pe e-mail
  • După primirea email-ului de confirmare a activării contului, te poți loga pe aplicația smartphone (Android: “existaunerou”; iOS: “exista un erou”), sau pe program.existaunerou.ro (în cazul în care nu ai smartphone), cu user-ul (adresa de email) și parola folosite la înscriere
  • Când primeşti alerta cu nume, vârstă, sex şi locaţia victimei, evaluezi distanța şi pleci imediat spre caz
  • Dacă nu ai destule informaţii despre locaţie, suni la 021.201.51.04  pentru a obţine mai multe detalii
  • La ajungerea la caz, te asiguri, asiguri victima, evaluezi victima şi:
    – suni la medicul coordonator la nr. 021.201.51.02 dacă starea pacientului este gravă
    IMPORTANT: În caz de stop cardio-respirator, începi manevrele de resuscitare şi rogi pe cineva să te ajute cu apelul în dispecerat pentru a menţine permanent legatura cu medicul coordonator
    – dacă nu este o urgenţă de grad 0, acorzi primul ajutor până la sosirea echipajului medical(echipaj SABIF sau SMURD) şi suni în dispecerat la 021.201.51.04 pentru a comunica ce ai făcut şi pe mâna cui ai lăsat cazul
  • Este foarte importantă comunicarea intervenţiei în dispecerat după sau în timpul acordării primului ajutor
IMPORTANT: Trebuie să ai minim 14 ani şi să vrei sa salvezi o viaţă. La înscriere, vei fi programat pentru un curs de prim ajutor şi dacă îl absolvi, începi să primeşti alerte. Mai departe, totul depinde de disponibilitatea ta şi de dorinţa de a salva o viaţă.